sâmbătă, 31 martie 2018

Eu sunt Peter Iepurasul

Buna, eu sunt Peter Iepurasul, si am o geaca albastra. Am urechi lungi, blana pufoasa si un nas roz. Si m-am gandit sa va spun povestea mea, ca tot a aparut filmul despre mine in cinematograf, pe 30 martie 2018.
A fost odata ca niciodata o Padure Fermecata, in care toate animalele puteau vorbi, erau prietene cu vrajitorii si oamenii, si traiau in armonie. Padurea fermecata se afla undeva la nord de Taramul de Nicaieri, iar prima la stanga se afla Oz, chiar langa Arendelle.
In padurea asta fermecata m-am nascut eu, Peter, al 14-lea frate, si am si o sora. Asa-s familiile iepuresti, numeroase tare. Iar la nastere, am primit cadou de la Zana Albastra o geaca albastra, care ma protejeaza de primejdii si imi poarta noroc( e fermecata bineinteles)
Viata in Padurea Fermecata era minunata, morcovi si varza din belsug, prieteni multi, soare, flori, oameni faini, vrajitori draguti. Iar eu, iepuras agitat si curios, m-am gandit intr-o zi sa vad ce se afla dincolo de Padurea Fermecata, unde nimeni nu a mai ajuns, si unde nu avem voie sa mergem. Nu stie nimeni de ce, dar nimeni nu se apropie. Asa ca mi-am luat bocceluta si am plecat. Prietena mea Bellina Pufosica m-a urmarit indeaproape sa fie sigura ca nu patesc nimic; insa, eu, ca un impiedicat ce sunt, la marginea padurii mi s-a parut ca vad cel mai mare morcov posibil intr-o lumina albastruie, si, mergand dupa morcov, am cazut printr-un portal si am ajuns pe un taram necunoscut. Bellina a sarit dupa mine, si a aterizat pe urechile mele. Chiar ca am facut-o de oaie de data asta.
Cand am vazut unde am ajuns mi-a picat fata, nu mai vazusem asa ceva niciodata. AM ajuns intr-un loc plini de oameni si niste cutii ciudata care transporta oameni, dar fara cai. Problema era ca nu stiam cum sa ajung inapoi acasa. Asa ca am luat-o pe Bellina de mana si am plecat la drum sa cautam un vrajitor sa ne trimita inapoi. I-am vandut gogosi Bellinei, dar nu aveam ce sa fac, ca era tare speriata, asa ca i-am zis ca stiu unde sa gasesc un vrajitor, dar habar nu am. Mergand pe strazile astea ciudate, am dat de cativa oameni mici, copii adica, care s-au speriat cand i-am intrebat unde gasim vrajitorul si au luat-o la fuga. Toti au fugit mai putin o fetita. Iar ea ne-a zis ca in lumea asta iepurasii nu vorbesc, dar a fost de acord sa ne ajute. Mi-era tare teama ca nu ne vom mai intoarce acasa niciodata, insa pe drum spre vrajitor, ne-am distrat tare cu fetita, Maya o chema. Maya ne-a dus intr-un loc numit parc, unde am mancat cel mai bun lucru din lume, care se numea inghetata. Apoi ne-a plimbat intr-o cutie foarte mare plina de oameni, numita autobuz( ce lume ciudata, nu?), iar dupa cateva ceasuri, uitandu-ne pe geamul cutiei, Bellina a scos un tipat care m-a speriat asa de tare, ca erau sa imi cada urechile. A tipat pentru ca pe o cladire mare mare, eram eu. Nu imi venea sa cred. Fetita atunci a zis ca acolo trebuie sa coboram, si am intrat in cladirea respectiva. Am inteles ca se numea cinematograf. Iar acolo era filmul despre mine( am aflat ulterior ce inseamna film, dar pare ca oamenii de pe taramul asta ma adora, mai ales oamenii mici). In spatele locului unde se vedea filmul, am gasit vrajitorul care m-a trimis inapoi in lumea mea pe mine si pe Bellina. Insa, daca sunteti curiosi, ma gasiti la cinema. Promit ca este un film pentru intreaga familie, va veti distra cu siguranta. Si ca sa va convingeti, va las aici trailerul filmului. Pupici pufosi!
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018!

Niciun comentariu: